Imprimă această pagină

Workshop parteneri în cadrul proiectului

Miercuri, 29 Februarie 2012
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)
În data de 08.04.2011 a fost organizată în Baia Mare – Romania o întâlnire de lucru a partenerilor în cadrul proiectului EUROPEAN EXCHANGE SCHOOL având ca temă planificarea activităţilor ce revin în responsabilitatea partenerului român.



După cuvântul de deschidere al doamnei Adina DUMITRU, manager proiect şi Director al Agenţiei de Management Energetic Maramureş (AMEMM), au urmat câteva prezentări susţinute atât de partenerii ucraineni cât şi de gazde după cum urmează:
  • Prezentarea obiectivelor proiectului – Natalia NOSA, manager proiect şi Preşedinte al Centrului pentru Iniţiative Europene – CEI Uzhhorod, Ucraina;
  • Prezentare model baza de date instituţii şi experţi – Vadym PYLYPENKO Uzhhorod, Ucraina (CEI);
  • Prezentare activităţi proiect – Oana CHIOREAN, responsabil tehnic proiect (AMEMM).
Au urmat discuţii privind planul de activităţi, organizarea vizitelor de studiu, a taberelor de vară pentru copii şi a sesiunilor de schimburi de experienţă pentru adulţi. La întâlnire au mai fost mai fost prezenţi: reprezentanţi ai Liceului Traian Vuia din Tăuţii Măgherăuş doamna director Aneta POP şi doamna Livia Dorca, reprezentatul Inspectoratului Şcolar al Judeţului Maramureş domnul Ioan VICSAI - Inspector General Adjunct , Sanda MORA responsabil financiar AMEMM, Izabella OJAN asistent manager AMEMM.

Întâlnirea s-a încheiat cu clarificarea unor aspecte de natură financiară precizate de Oleg DYMYTRIIEV, manager financiar proiect Uzhhorod – Ucraina.

Galerie de imagini

Citit de 3894 ori